Proiect finanțat printr-un grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României

Nicole Cherry, Ianna și Mediana Vlad – live la Botoșani pe scena Festivalului Diversității Multiculturale

pe scena Festivalului Diversității Multiculturale
Primăria Municipiului Botoșani, în parteneriat cu Primăria Municipiului Bistrița și cu Asociația “Iubire și Încredere’’ Iași organizează, în perioada 02-04.09.2016, cea de-a doua ediție a Festivalului Diversității Multiculturale de la Botoșani. Evenimentul face parte din proiectul “Diversitatea multiculturală – pilon de dezvoltare comunitară în județele Botoșani, Bistrița–Năsăud și Iași’’, implementat în cadrul Programul PA17/RO13 -“Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european″ finanțat prin Granturile SEE 2009 – 2014, contractul de finanțare fiind încheiat cu Ministerul Culturii–Unitatea de Management a Proiectului.
Agenda festivalului cuprinde manifestări culturale complexe, începând cu o expoziție foto, un workshop de lectură și continuând cu tururi de oraș, o degustare de bucate tradiționale sau o paradă a portului popular. Pentru copii, au fost pregătite ateliere participative, jocuri interculturale și face-painting asigurate de actorii Teatrului de Păpuși Vasilache, întâlniri cu mascotele Cheia Sol ce întruchipează personaje cunoscute de desene animate, precum și un program de balet, dans, muzică și teatru asigurat de Asociația Culturală Arlechin.
Scena festivalului, ce va fi amplasată în zona monumentului de pe Bulevardul Mihai Eminescu, va găzdui vineri seară un recital al Filarmonicii, iar sâmbătă, botoșănenii vor putea urmări un spectacol de dansuri și cântece tradiționale aparținând etnicilor lipoveni, greci, maghiari, romi, dar și români. Seara de duminică va începe cu o proiecție a filmului documentar realizat în cadrul proiectului ce prezintă istoria etniilor din cele trei județe, urmat de un concert de zile mari, în cadrul căruia vor evolua: Miruna Buză- reprezentantă a Botoșaniului la show-ul X Factor, Nicole Cherry&Band – revelația muzicii pop și raggae din România, Ianna Novac – solistă pop și pop opera din Chișinău, fostă componentă a trupei ASIA, Mediana Vlad- solistă pop și pop opera, vocea studiourilor Walt Disney în România, precum și D.I.O.S. symphonic pop rock orchestra, dirijor Tiberiu Oprea.
La Casa Tineretului, botoșănenii vor fi așteptați sâmbătă seară pentru o întâlnire cu actorii Teatrului Mihai Eminescu, ce vor pune în scenă piesa “Strunga dintre moarte și viață’’, în regia lui Florin Kevorkian, activitate realizată în colaborare cu Uniunea Armenilor din România și cu Asociația Pro Urban. Intrarea va fi liberă.
Proiectul “Diversitatea multiculturală – pilon de dezvoltare comunitară în județele Botoșani, Bistrița–Năsăud și Iași’’ are o valoare totală de 863.268,95 lei, reprezentând în totalitate finanțare nerambursabilă din fonduri SEE și de la Guvernul României. Obiectivul general este promovarea unei mai bune înțelegeri a diversității culturale și consolidarea dialogului intercultural, inclusiv prin consolidarea culturii minorităților în județele Botoșani, Bistrița – Năsăud și Iași.
Până în prezent, în cadrul proiectului au fost organizate trei festivaluri multiculturale la Botoșani, Iași și Bistrița Năsăud, o serie de manifestări culturale la Iași, au fost finalizate 12 workshop-uri cu specialiști în cultură și artă din cele trei județe ce s-au concretizat în elaborare a trei studii sectoriale multiculturale, a fost lansat un site al proiectului (www.diversitate-multiculturala.ro) și a fost realizat un film documentar despre istoria și cultura etniilor.
Proiectul se va finaliza la 31 octombrie 2016.

Pentru mai multe informații, persoana de contact din partea Municipiului Botoșani – Promotor de proiect- este:
Raluca Bălășcău – manager proiect
Tel: 0372316760, e-mail : raluca.balascau@primariabt.ro botosani_2-4 sept_afis final

26 august 2016

0 Responses on Nicole Cherry, Ianna și Mediana Vlad – live la Botoșani pe scena Festivalului Diversității Multiculturale"

Leave a Message

Facebook

Twitter

  • Loading tweets...

Youtube

top
Sari la bara de unelte